Nu-mi dă nimic...
Şi totuşi de-ar putea,
O, de-ar putea să-mi dea ce nu-i cer incă
Ar face dintr-un tău o mare adâncă
Şi din aba, splendidă catifea.
Nu-i dau nimic...
Dar dacă ar fi să-i dau
Ce-aş vrea să-i dau si ce-ar putea să-mi ceară
Aş face dintr-un om un semizeu,
Dintr-o feştilă curcubeu
Şi-un diamant cu străluciri de stea polară.
Ţi-aş da ce simţi că nu se poate avea,
Ţi-as da ce ştii că nu se poate cere,
Ţi-aş da ce crezi că nici n-ar exista,
Eternitatea vieţii efemere.

Ţi-aş da luciditatea profeţiei,
Ţi-aş da independenţa de destin,
Ţi-aş da tortura nopţilor de insomnie
Când doruri neîmplinite devin chin.

Ţi-aş da perpetuarea în urmaşi,
Ţi-aş da, prin ei, credinţa în nemurire,
Ţi-aş da prin tot ce-n urmă laşi
Rodirea ta multiplicată prin iubire.
Ţi-aş da naivitatea tinereţii,
Ţi-aş da entuziasmul de adult,
Ţi-aş da întelepciunea bătrâneţii,
Când tot ce-a fost va fi de la început.

Ţi-aş da credinţa-n altă existenţă,
Ţi-aş da speranţă în viaţa de apoi,
Ţi-aş da narcotic dulcea somnolenţă,
Când pragul morţii l-am păşi în doi.
Nu-mi ceri nimic,
Şi totuşi, dacă ai vrea,
O, dacă ai vrea să-mi ceri ce nu-ţi dau încă,
Ţi-aş da fiinţa si credinţa mea,
Din om un prometeu aş înălţa,
Înlănţuit de mine ca de stâncă.

Nu-mi ceri nimic,
Şi totuşi, dacă ai vrea,
O, dacă ai vrea să-ţi dau ce nu-mi ceri încă,
Lui Dumnezeu i-aş înălţa păgâna rugă
Fă-l Doamne să îmi ceară şi să vrea!